In primul rand multumesc dnei. Lucica pentru amabilitatea si buna-vointa de a crea posibilitatea de a discuta pe acest forum si despre artele asiatice in cultivare, cresterea si formarea plantelor.
In al doilea rand,
Va propun sa patrundem putin in lumea pomilor in miniatura, in lumea bonsailor, sa incercam sa ridicam un pic patura misterului ce acopera oarecum aceasta arta. Pentru a putea vorbi despre bonsai, cred ca s-ar cuveni sa stim intai ceva din inceputurile acestei arte vizuale, arta ce nu foloseste nici panza, nici piatra, nici lutul, nici creionul, nici pensula, nici dalta ci planta vie, incarcata de simboluri, si viata.
Traducerea aproximativa a cuvantului bonsasi este de pom in ghiveci.
Pomisorii crescuti in vase aparent folositi in scopuri decorative, ii intalnim prima data in mormintele egiptene, datate cu peste 4000 ani in urma , adusi probabil de caravanele care faceau comert cu tarile asiatice si care stiau sa transporte pomii in containere de variate feluri, dinspre Asia. Pomii si plantele transportate erau surse importante folosite in medicina acelor vremuri, pentru remedii curative in si din locurile pe care caravanele le vizitau de-a lungul drumului lor, .
Istoria bonsai este lunga. Primii bonsai au aparut in China cu peste 2000 de ani in urma, cunoscuti sub numele de pun-sai. Pun-sai au reprezentat practica de a creste un singul fel de pom intr-un vas. Aceste specii timpurii aveau frunze mici si colturoase, un trunchi granulat care adesea arata ca un animal, dragon sau pasare ori alte simboluri ale mitologiei chineze. Trunchiurile si radacinile grotesti sau reprezentand un animal au cautare si astazi.
Mitologia chineza este plina de povesti despre misterele muntilor. Varfurile remarcabile au facut sa se creada ca sunt salasurile nemuritorilor, stimuland imaginatia oamenilor si alimentand dorinta lor de a gasi elixirul vietii eterne. Legenda spune ca imparatul Wudi din dinastia Han (141-87 dupa Christos) a trimis o expeditie la Insula Pomilor Blestemati din Marea de Est, un grup de insule-munti despre care se credea ca sunt favorite nemuritorilor, in speranta de a le afla secretul. Trimisii lui nu s-au intors niciodata, dar imparatul Wudi, in efortul de a momi acei alunecosi (la sensul figurativ) nemuritori sa-si mute rezidenta la el, a construit insulele magice cu varfuri tridemensionale in lacul din gradina sa luxoasa Shang Lin. Gradina lui Wudi si parcurile imperiale similare construite de-a lungul dinastiei Han (202 inainte de Christos – 220 dupa Christos) pot fi vazute ca un germene pentru fiecare gradina, de la elev la maestru, predominand gradina chineza clasica asa cum o stim astazi si cred ca putem spune ca acesta a fost si inceputul artei miniaturalizarii pomisorilor, cunoscuti azi ca bonsai.
Aprofundand un pic subiectul penjing-ului si a punsai-ului, un subiect mai putin detaliat in articolele de specialitate, inserez cursul domnului Ye Sun Wu:
Odata cu adoptia a multe dintre culturile Chinei, si bonsaii au fost introdusi in Japonia pe perioada Kamakura (1185-1333) prin credinta in Zen Budhism, care s-a raspandit rapid in Asia. In 1195 s-a facut prima referire despre bonsai in Japonia. Odata ce bonsaii au fost introdusi in Japonia, arta a fost rafinata si dezvoltata, aparand noi stiluri si moduri de lucru. Peste timp, simplii pomi nu au fost ingrijiti doar de calugarii budisti in manastirile lor, dar mai tarziu au inceput sa fie reprezentativi pentru aristrocratie, un simbol al prestigiului si onoarei. Pentru japonezi, bonsai reprezinta o fuziune intre puterea stramosilor cu filozofia estica a armoniei intre oameni, suflet si natura.
Intr-o scriere japoneza, din perioada Kamakura s-a scris: “pentru a aprecia si a gasi placere in acesti pomi curbati din vase inseamna sa iubesti diformul”
In orice caz, intentia pozitiva sau negativa a declaratiei, lasa sa se inteleaga ca aceasta arta a cresterii pomilor mici si contorsionati in vase, a fost acceptata ca o practica a clasei superioare din Japonia in perioada Kamakura. In secolul XIV au fost vazuti ca o inalta si rafinata forma de arta, care a fost slefuita in multi ani inainte de respectiva perioada.
Bonsaii sunt produsi in interior pentru expozitii, in momente speciale de catre elita japoneza si au devenit o parte importanta din viata japoneza fiind echivalentul unei urari si a unei chemari la meditatie. Aceste plante complexe nu au fost pentru mult timp rezevati expozitiilor exterioare, desi practicienii in initiere si curatare nu si-au dezvoltat arta decat mai tarziu – micii pomi din aceasta perioada luand forme salbatice.
In secolele XVII si XVIII, arta japoneza a atins apogeul si consideratii foarte inalte. Din nou bonsaii au evoluat mult in intelegerea si rafinamentul naturii – desi vasele folosite pareau sa fie mai adanci decat cele folosite astazi. Micsorarea fiecarui pomisor pentru a ajunge la elementele esentiale si rafinamentul final era plina de o incarcatura bogata in simboluri specifice filosofiei japoneze din acele timpuri.
Pe acele vremuri, bonsaii au devenit accesibili publicului general din Japonia – care a sporit cererea pentru pomii mici adunati din salbaticie si de la companiile ce au instaurat arta imbinand-o in cultura si traditiile tarii.
Peste timp, bonsai au capatat stiluri diferite, fiecare stil variind mult de la unul la altul. Artistii in bonsai au inceput treptat sa introduca alte elemente culturale importante in jurul plantelor lor, bonsai, ca de exemplu roci, ce au evidentiat plantele, si fiecare mica cladire si om ce avea cunostinte despre arta bon-kei. Deasemenea au urmarit sa reproduca peisaje din natura in miniatura– tehnica fiind cunoscuta sub numele de sai-kei - care au dezvoltat diversele posibilitati de a aranja bonsaii.
In final, la mijlocul secolului 19, dupa mai mult de 230 de ani de izolare globala, Japonia s-a deschis catre restul lumii. In lume a inceput curand sa apara mici pomi in vase de ceramica care mimau varsta, maturitatea si pomii inalti din natura, adusi si in Europa de calatorii ce vizitau Japonia. Mai tarziu s-au deschis expozitii in Londra, Viena si Paris. In special, Expozitia Internationala din Paris din 1900 a deschis ochii lumii europene catre bonsai.
Avantul corespunzator al acestui fenomen a dus la cererea de bonsai, a extins in mare masura industria de formare-naturala, a uluit cu plantele din productia de bonsai, formati de artisti care initiau plante tinere sa creasca aratand ca un bonsai. Cateva stiluri de baza au fost adoptate, artistii au inceput sa foloseasca diverse tehnici de legare si sa dezvolte noi tehnici, permitand artei sa evolueze mai departe. Japonezii au invatat sa capteze interesul catre aceasta arta foarte repede – deschizand pepiniere dedicate cresterii, initierii si apoi exportului de pomi bonsai. Diferite plante au fost acum folosite pentru a alimenta climatul mondial. Tehnica bonsai, ca de exemplu cresterea pomilor din seminte sau curatarea si altoirea neobisnuita cu materiale diferite sau fragede, pe puternice radacini s-a dezvoltat in continuare.
Bonsaii evoluasera acum, reusind sa reflecte schimbarea preferintelor si a timpului – cu o larga varietate de tari, culturi si conditii in care acum este practicata aceasta arta.
Astazi in Japonia, bonsai se bucura de o inalta recunoastere ca simbol al culturii si idealurilor japonezilor. Noul An nu este complet fara un tokonoma – special in fiecare casa japoneza folosit pentru expunerea ornamentelor si o posesie pretuita- este deschis cu un pom in vas, un bonsai inflorit, cais sau prun. Bonsaiul nu a fost pentru mult timp rezervat clasei de sus, devenind o bucurie impartita si de catre muncitori si executanti.
Japonezii tind sa concentreze folosirea speciilor naturale pentru bonsaii lor – pini, azalee si artari (recunoscuti ca plante bonsai traditionale). In alte tari, oamenii sunt mai deshisi catre alte specii.
Evolutia bonsailor in ultimele 2 secole este intr-adevar uimitoare. Poate sunt simbolici pentru cat de mica devine lumea pentru oameni explorand minunata lume a artei si stiintei, a bonsailor.
Pentru multi oameni, iubitori de plante, bonsai-i sunt o priveliste de neuitat. Multi sunt atrasi de aceasta rapida crestere horticola nu doar pt ca sunt atrasi de placerea pe care fiecare dintre acesti bonsai o poate da, dar si pentru faptul ca acest bonsai este considerat cea mai speciala forma de arta cunoscuta de om, o imbinare stralucita intre creativitate, rafinament, horticultura, estetica, dedicatie si traditie.
Exista o conceptie gresita care afecteaza perceptia asupra bonsai-lor: impresia ca bonsaii sunt o specie de pom. Adevarul este ca orice sprecie de pom care creste cu fruze, ramuri si trunchi poate fi dezvoltata si initiata pentru a deveni bonsai. Este important, oricum, sa fim siguri ca suntem pregatiti sa facem toate lucrurile care sunt necesare in aceasta forma de arta sau hobby din horticultura. Asta include curatarea si taierea, legarea, schimbarea pamantului, fertilizarea si alte asemenea.
Inainte de a alege o specie de pom, este indicat sa fim siguri ca aceasta planta este cea adecvata volumului nostru de cunostinte despre bonsai si specia aleasa si apoi sa incepem impreuna cu planta un drum interesant si plin de satisfactii …
Distinctie intre bonsai,pun-sai, saikei, penjing
Vorbind despre penjing, trebuie specificat ca exista 2 categorii principale si daca vreti dvs., o subcategorie de penjing, concept ce oglindeste un studiu de armonizare a contrastelor:
a) Shumu penjing = arata ca o miniatura a pomilor reali. Acesta este principalul element in compozitie. Pomisorii sunt colectati de pe camp(precum yamadori-ul japonez) sau sunt cultivati in interior. Penjing-ul captureaza forma si stilul pomilor batrani batuti de vant cu radacinile lor rasucite si ramurile noduroase.
b) sau Shan Shui Penjing = acest tip de penjing mimeaza scenarii montane sau alte peisaje. In vas, cu pietre aranjate colturos, imitand vaile muntilor, malurile apelor, dealuri etc. Pomii nu sunt partea cea mai importanta din penjing si joaca un rol minor in intreaga compozitie. Altfel spus, cand te vei uita la un shanshiu penjing, privind planta, privirea iti va fi atrasa de peisaj si invers…
In momentul in care in aranjamentul cuprinzand elementele specifice shan shui penjing, se adauga apa, acesta devine un shuihan penjing(asa-zisul penjing umed sau ud)
O sa spuneti atunci probabil “si bine, bine, dar care mai e pun-saiul?”
Pai, pun-saiul este stramosul bonsai-ului. El era mai mare caci statea afara, imita mult mai fidel natura decat un bonsai….
In concluzie, parerea mea este ca atunci cand vorbim de pun-sai si penjing, in comparatie cu bonsaiul si saikei-ul, nu trebuie sa uitam ca penjing-ul imita in general natura ca si saikei-ul, iar pun-saiul care este stramosul bonsaiului este tot o imitare a pomului din natura insa fara alte elemente ce ar putea evoca un peisaj; bonsaiul s-a desprins si evidentiat fata de pun-sai prin alte stiluri, forme si tehnici a caror rezultat uneori nu are nici o legatura cu imaginea pomului din natura, insa sugereaza/evoca pomul din natura….
Pun-sai-ul este lipsit de artificiile de genul muschi, pietre etc. Penjing-ul le foloseste in schimb din plin…
Cat despre pun-sai stramosul pejing-ului, aici am o mica observatie: mai multi pun-sai alaturi de cum le-am zis mai sus artificiile de rigoare(muschi, pietre, statuete etc), formeaza un penjing, adica la formarea unui penjing chiar si shumu, pornim de la un pun-sai…..
Ideea este ca penjin-ul tine de aranjamentul din vas, de latura estetica a peisajului si plantelor, asezate dupa criterii destul de elastice sa-i zic asa, dar foarte rigide ca simbolism. Tehnica de a pune planta pe stanca, in stanca si asa mai departe este pe larg exprimata de scoala japoneza si cea euro-americana, insa chinezii nu au o mie de stiluri si substiluri. Tehnicile la ei nu sunt evidentiate de denumirea a ceea ce fac ci se regasesc in rezultat.
Scolile renumite de penjing, cunoscute ca si stiluri ( cele 6 stiluri principale: Suzhou si Zhejiangl, Hunan si Hubei , Sichuan , Liaoning , Beijing si Shanghai , Lingnan (practicat in Guangzhou de unde am facut eu importul de plante ) si multe alte stiluri secundare, dupa regiunea unde se si s-au dezvoltat), au in vedere modelarea intr-un stil gratios si suplu al plantei, cat mai aproape insa de realitate, de dezvoltarea plantei in natura in mod natural, fara reguli fixe in formarea plantei sau ansamblului; depind de calitatea naturala a plantei, de ceea ce ofera planta si se pliaza sa-i spun asa, pe necesitatile rezultate din dezvoltarea plantei., insotite de foarte mult exercitiu, talent si intelegerea pe deplin a tehnicilor aplicate.
Maestrii in penjing asociaza intregul: vasul si planta, acestea formand un ansamblu ce nu poate fi impartit(nici ca estetica si nici conceptual) in 2 parti care de fapt il compun, in vas si planta. Ei privesc si se exprima prin intreg ansamblul. Desenul de pe vas, forma, culoarea vasului, sunt in stransa legatura cu planta sau plantele in cazul penjing-ului, legatura fiind atat de stransa incat ei o vad ca un tot unitar, inseparabil si indestructibil, incarcat de simboluri filosofice si culturale, specifice artei chineze.
Cat de cat pentru a concluziona, trebuie specificat ca in scoala japoneza, modelarea unei plante tip bonsai este centratape principiul “cer si pamant” intr-un singur vas. Cele douaprincipii, considerate complementare, apar echilibrate intr-un arbore bonsai de calitate, adicashin-zen-bi ori adevar, esenta si frumusete.
Arborii care sunt subiectele preferate ale scolii japoneze sunt pinul, ulmul, arþarul, wisteria japoneza, jneapanul si laricea, respectiv caisul si ciresul. Toate aceste plante sunt crescute si aduse in tokonoma doar cu ocazia unor evenimente deosebite, mai ales pentru a evoca sezonul de maximafrumusete a acestor bonsai.
Toate plantele bonsai realizate in stil japonez trebuie sareleve spiritul esential al plantei folosite si, indiferent de ocazie, ar trebui saredea naturalete si, in nici un caz, interventia umana.
In scoala chineza, conform esteticii chinezesti, arborele trebuie sasurprindaesenta si spiritul naturii prin realizarea de contraste. Filozofic, artistul chinez este influentat de principiul Dào, mai exact de dualismul Yin si Yang, conceptul conform caruia Universul ar fi guvernat doar de douaforte primare opuse, dar complementare.
Inspiratia scolii chineze vine nu doar de la natura, ci este influentatasi de literatura, poezie si de artele vizuale, folosind concepte estetice similare principiilor filozofiei dualismelor. La nivelul artistic cel mai inalt, valoarea penjing este perfect similaracu valorile poeziei, caligrafiei, picturii si artei gradinaritului.
De aceea exista si mai multe criterii de clasificare a bonsailor astfel:
Clasificarea dupa inaltime:
• Shito - panala 7,5 cm
• Mame - de la 7,5 cm la 15 cm
• Kotate mochi sau Shonin - de la 15 cm la 30 cm
• Chiu bonsai - de la 30 cm la 60 cm
• Dai bonsai - peste 60 cm
Clasificarea dupanumarul de trunchiuri
Grupa 1 — Un singur trunchi
• Chokkan — vertical drept
• Shakkan — inclinat
• Kengai — cascada
• Bakan — rasucit
Grupa 1.a — Stiluri secundare
• Moyogi — vertical curbat
• Han-kengai — semi-cascada
• Bunjingi — in formade litera
• Hokidachi — matura
• Sabarniki — trunchi zgariat, sfasiat, rupt in bucati
• Sharimiki — trunchi ce are doar o linie de viaþa
• Fukinagashi — batut de vant
• Megari — cu radacini expuse
• Sekijoju — radacini peste piatra
• Ishitsuki — copac in piatra
• Takozukuri — caracatita
• Nejikan — partial rasucit
Grupa 2 - mai multe trunchiuri dintr-o singuraradacina
• Tankan — un singur trunchi
• Sokan — trunchi dublu
• Sankan — trunchi triplu
• Gokan — cinci trunchiuri
• Nanakan — sapte trunchiuri
• Kyukan — peste nouatrunchiuri
• Kabudachi — in general, trunchiuri grupate in jurul unei singure radacini
• Korabuki — mai multe trunchiuri diferit aranjate
• Ikadabuchi — stilul pluta
• Netsunagari — variatie a stilului pluta
Grupa 3 - trunchiuri multiple/paduri de bonsai
• Soju — doi arbori
• Sambon-yose — trei arbori
• Gohon-yose — cinci arbori
• Nanahon-yose — sapte arbori
• Kyuhon-yose — nouaarbori
• Yse-ue — mai mult de nouaarbori
• Yomamayori — aranjare de arbori copiatadin natura
• Tsukami-yose — mai mulþi arbori ce pornesc din acelasi loc, neavand o radacinacomuna
Grupa 4 - Alte stiluri
• Banyan — radacini ce coboaradin ramuri
• Sumo – cu trunchiul foarte gros la baza si o foarte pronuntata conicitate
• Flacara–
• Plangator - numit si stilul salciei plangatoare
• Tanuki –
asa-zisele stiluri africane:
* Baobab –
*Pierneeff-
*Apex plat – asa-zisul stil African
*Bushvelt –
*Wonderbroom - o varianta a stilului maturica
* Wild fig eu l-as numi o varianta a stilului maturica
Pentru a reusi face un asamblu de calitate cu pomisorii nostri, trebuie avut in vedere ca in Asia de Est exista mai multe modalitati de a prezenta pietre si plante in acelasi vas sau de ce nu, intr-o gradina. In Japonia exista 4 asemenea modalitati, consacrate: bonsai, bonkei, bonseki si suiseki. Aparent sunt asemanatoare, insa aceste arte au criterii distincte de a le deosebi:
Bonsai-i(plantele in tavi si vase mici) se presupune ca ii stie toata lumea.
Grupuri de bonsai imitand paduri de exemplu si alte peisaje echivalentul penjing-ului chinezesc, formeaza un saikei:
;
Bonkei (scene, scenarii in tava) este o combinatie care compune un peisaj real sau imaginar format din pietre, uneori si plante taiate si dirijate in crestere, si/sau nisip colorat:
;
Bonseki(pietre in tava) se folosesc si pietre, insa se recunosc usor prin nisipul fin alb folosit, pe un suport de lac negru. Este arta de a face peisaje , consemnata prima data prin anii 450 dupa Christos, foloseste nisipul ca baza de lucru, niste platouri de lac de obicei de culoare neagra ca panza, pene ca unelte de lucru si pietre si plante ca parte a peisajului, bogata in simboluri religioase, o varianta fiind gradinile Zen ( e ceva ce poate pare efemer dar superb):
:
; se folosea si la ornarea platourilor imperiale(ale imparatului), la servitul mesei ;) Interesant e ca exista o aplicatie a acestei arte si in arta bonsai:
Suiseki(apa - piatra) foloseste in general forme de piatra lustruite, care mimeaza scene montane:
.
Un articol ce traseaza in linii mari criteriile acestei arte, mi l-am permis sa-l traduc si expun in completare, deoarece mi s-a parut foarte elocvent: “Un suiseki de o buna calitate are o forma zvelta, este dintr-un material bun, are o buna culoare, o textura fina si, in final, are o aparenta de vechi. Aceasta patina de vechime este creata de natura si de procesul de yoseki. In mare masura este o senzatie de varsta care separa ceea ce este considerat un bun suiseki (in concordanta cu cei 5 factori ce formeaza un suiseki), de un excelent suiseki cere apare mai mult ca un intreg asamblu. “In trecut, am venit cu cuvantul ‘yoseki’ (literar “pietre de crestere”). Da sens la ‘a ridica’ un lucru care traieste, dar sa nu crezi ca ‘a ridica’ ceva mort ca si o piatra poate parea iesit din context. Oricum, daca ai grija de o piatra ca si cum ai creste-o, in cele din urma, patina (sabi) va apare, ca la un lucru ce traieste.” (Norio Kobayashi, 1943) O piatra noua proaspat luata din rau si asezata intr-un loc elegant sau in calmul gradinii, va crea o discordanta sau va distruge pacea naturii din gradina, “noua piatra” (asaishi) fiind lipsita dezirabil de sensul varstei si al calmului. Chiar si pietrele gasite in rauri pot fi puse in cuprinsul procesului de yoseki. Curgerea unui rau va taia si va forma piatra, dar nu va face mult in sensul de a aduce delicatete si finete produsului final de yoseki. Procesul yoseki, oricum, este un proces ce va lua timp considerabil. Ca si bonsai-i, bunele rezultate nu vor aparea rapid, doar mai tarziu, cu o ingrijire persistenta si cu rabdare. Yoseki este facut aici in Japonia incepand din asezarea suisekiului de exterior pe o policioara lemnoasa si udata regulat asa cum vrei pt bonsai. Dupa trecerea timpului umezeala constanta si drenarea, impreuna cu expunerea la soare si alte elemente, va incepe sa iasa temperamentalul particular al pietrei si lustrul fin se va dezvolta, ducand la aspectul final de vechime al suisekiului. In cele ce urmeaza voi incerca sa dezvolt un pic cei 5 factori principali folositi in evaluarea pietrei si calitatea/potentialul ei ca suiseki: forma, materialul, culoarea, textura si “varsta”. Aceste informatii vin din cartea “Introducere in frumusetea suiseki” de Arishige Matsuura, presedintele asociatiei japoneze de suiseki. In aceasta carte, Mr. Matsuura scrie: “suiseki este actul unei singure pietre naturale care se misca in imaginatia individului si sugereaza un numar de impresii artistice. Cu alte cuvinte, este un hobby in care forma, suprafata, culoarea si apropierea pietrei, o putem simti ca si cum ne uitam la un peisaj sau o varietate a unui alt fenomen natural. Forma sa o pui este simplu cand privitorul se uita la piatra el trebuie sa isi aminteasca ceva din natura, o particularitate a peisajului sau o alta forma din natura. Mr. Etsuji Yoshimura a consacrat “regula celor trei fete” in asertiunea despre forma: fata si spate, stanga si dreapta, si sus. Privit din oricare aceste unghiuri, suisekiul ideal va mentine echilibrul si armonia cu alte parti, oricum, acesta este un ideal foarte dificil de explicat in termeni concreti si in final depinde de judecata individului, la fel ca si modul de prezentare a lucrarii, care este si el foarte important. Un bun suiseki trebuie sa fie o piatra dintr-un material care nu este usor de distrus sau schimbat. Trebuie sa fie tare si dens, insa sa dea o senzatie de calm. Calitatea fina a materialului va mentine de asemnea umiditatea, umezeala simtindu-se mult timp dupa udare. Culoarea Toate culorile care armonizeaza cu natura sunt acceptabile, intunecat si multe tonuri asemanatoare sunt preferate in general. In special in Japonia maguro sau o culoare negru inchis este considerata ideala. Griul inchis (haiguro) si verde-negru inchis (aoguro) sunt de asemenea apreciate Temperamentul Suprafata texturii pietrei este initial create de natura si apoi este sporita de procesul yoseki (vezi pagina urmatoare a acestei sectiuni). Unele calitati ale texturi dezirabile comune in suiseki japonez, sunt:
Danseki:
Acestea pot de asemenea sa fie plate, ca zonele clasificate mai jos “doha”, caracteristica particulara a acestora este aparenta de terasare sau scara.
Doha:
Acestea sunt pietre cu o zona plata, deschisa, care desemneaza o campie.
Itokake:
Aceasta este o textura produsa de tendoanele de quart care merg pe suprafata pietrei
Shunn:
Acesta este asemanator tehnicii “nanga” (pictura din sud). Econamentul faldurilor muntelui.
Shiwa:
Similar cu tehnica shun a picturii nanga, aceasta este o suprafata cu textura care se aseamana cu faldurile adanci si ridurile de pe fata muntelui.
Sudati:
Similar tehnicii shun a picturii nanga, aceasta este o suprafata cu textura care se aseamna cu faldurile adanci si ridurile de pe fata muntelui.
Jiyagure:
O suprafata neregulata sau dintata
Ryugan:
Literar spus, ochiul dragonului, acest termen descrie o suprafata cu depozite de quart alb sau arii de calcar Nashijihada:
O textura fin punctata asemanatoare cu o coaja/piele
Sabahana:
Particularitatea pentru kikkaseki, este ca sugereaza modele florale
Monoyseki:
Aceste pietre au o suprafata specific modelului si “baika-seki” si “kikka-seki” arata mai jos ca sunt comune pentru multe tipuri.
Kuzuya-ishi:
Pietrele Kuzuya se aseamana cu casute rustice sau colibe izolate si sunt favorite la precticarea ceremonialului ceaiului. O aparenta de vechi este specifica acestora.
Sugata-ishi:
Acestea sunt suiseki cu forme de figuri umane, sfinti sau animale.
Toyama-ishi:
Aceasta este probabil cea mai comuna forma de suiseki, sugerand un munte vazut de la distanta. Expresia japoneza “suiseki incepe cu toyama si se termina cu toyama” inseamna ca este un obisnuit inceput pentru cele mai multe persoane care sunt noi in aceasta arta. Ca si aprecierea voastra, apoi te vei muta la a admira alte forme si forme, dar in final eventual te vei intoarce la forma muntelui aflat la distanta.
Shimagata-ishi, iwagata-ishi:
Suiseki categorizat ca “shimagata-ishi” are forma ca o insula, unde “iwagata-ishi” se refera la acele aranjamente de faleza langa mare.
Tamari-ishi:
Acestea sunt pietre care pot tine apa si echilibrul si locatia locului ce poate tine apa este foarte important la acestea.
Taki-ishi:
“Taki” inseamna cadere de apa (cascada) si sunt reprezentate de una sau mai multe vene albe pe suprafata pietrei.”
Toate aceste modalitati de a prezenta pietre si plante in acelasi vas sunt insotite in modul lor de expunere si de alte tipuri de arte vizuale-decorative. Una din acestea este sumi-e-ul, pictura japoneza, care are si ea la randu-i o mare varietate de stiluri, expus fiind in general sub forma unui kakejiku.
Kakejiku este o decoratiune traditionala japoneza a peretelui, apropiat poate de un tapet, insa Kakejiku nu este pictura, nu este tapet si nu este nici un tablou, este un asamblu ce reuneste sumi-e-ul si intreg kakejiku cu componentele sale, si maiestria celui ce-l executa, specific Japoniei. Sunt variate reguli in Kakejiku.
La un Kakejiku traditional, cel mai important lucru era raportul de 1 : 2, deoarece stilul de viata japonez era sa te asezi pe podea ( de aceea Kakejiku era alcatuit din frumosul raport 1:2 care oferea un bun unghi de privit din pozitia de stat jos).
Acum, stilul de viata japonez a fost occientalizat, au inceput sa foloseasca scaunul si astfel s-a pierdut acest raport 1:2. Asa ca, a aparut un nou stil de Kakejiku pentru un spatiu de viata modern.
Trebuie retinut ca Kakejiku este o forma diferita de alte decoratiuni de perete. Prin lipsa ramei cunoscute de noi, europenii(rama tipica a tablourilor), Kakejiku pare ca se continua dincolo de marginile picturii. Un tapet este poate o forma mai apropiata de Kakejiku dar, o aroma japoneza pe “hartie japoneza” si lipici nu este suficienta pentru un Kakejiku.
Kakejiku este un articol foarte familiar la japonezi. Este o desfasurare deosebita a unei traditii pline de farmec. Cand un strain se uita la kakejiku, el este foarte surprins de senzatia de continuitate, miscare si in acelasi timp de modul de realizare a acestuia.
Japonia are sezoane complet diferite in cele 4 anotimpuri. Se practica decorarea cate unei incaperi cu cate un kakejiku, reprezentand fiecare cate un anotimp diferit. Reprezentarea din kakejiku era o planta ce simboliza un anotimp, sau un peisaj ce in fiecare kakejiku aera pictat in iposatzele sale din cele patru anotimpuri. Existau si sa-i spunem asambluri de kakejiku-uri ce erau pozitionate pe acelasi perete, in aceeasi camera, numite “cele patru anotimpuri” si aveau aceleasi reprezentari: cate o planta ce simboliza un anotimp, sau un peisaj ce in fiecare kakejiku era pictat in cate una din ipostazele sale din cele patru anotimpuri.
Crearea unui KAKEJIKU un scroll atarnator de hartie implica multe si diferite unelte si materiale. Arta Hyousou sau hartia atarnatoare in variate forme este cheia componenta de creare a scrollurilor. In mare, un kakejiku se compune din:
Hassou – acesta este o mica bagheta cu sectiunea in forma unei jumatati de luna tinand panza (ce atarna de betisor)
Ten – aceasta este partea de sus a scroll-lui care are stofa (panza, materialul);
Hashira - acestea sunt zonele de material de pe partea dreapta si stanga care contine panza numite si “stalp”;
Chi – este partea de sus a scroll-ului care are panza; chi este tradus ca “pamant”. Este o diferenta tipica de marime intre chi si ten. Aceasta rezida din faptul ca, atunci cand se agata un scroll, acesta era privit si se medita la continutul acestuia din pozitia stat jos sau pozitia ingenuncheata si avand o portiune lunga a varfului echilibra imaginea, dand o imagine cat mai naturala.
Ichimonji – aceasta parte contine panza aurie numita “Kinran” care margineste partea de sus si partea de jos a hartiei si Ten si Chi.
Nori si Noribake ori Hake – acestea sunt lipiciul si suportul, folosite pentru fata din spate sau intarirea “kireji” sau a diferitelor parti ale scroll-ului. Aceasta este facuta si pe hartia hanshi sau hartia washi ca si pe panza.
Karibariban – aceasta este marginea uscata folosita pentru uscarea kireji scroll-ului la diferitii pasi ai procesului Hyousou. Este recomandata pentru scroll-urile facute de mana pentru a permite panzei sau hartiei sa atarne karibariban pentru un an. Aceasta are scopul de a permite uniunii sa fie folosita la diferite sa-i spunem evenimente pe timpul celor 4 anotimpuri si sa evoce: caldura verii, uscaciunea caderii in toamna, racoarea din iarna si umezeala din primavara.
Obiceiul caligrafiei japoneze este de a nu tine lucrarile expuse pentru intreg anul, a face scroll-uri poate lua aproape doua luni pentru ansamblare de la inceput la sfarsit.
Atentia pentru detalii, finetea si supletea picturii(sumi-e), era completata de finetea lucrarii asamblului kakejiku, finalizat cu "Jikusaki"(varfurile baghetei de jos, parti care se vad cand se ruleaza kakejiku) si "Fu-chin" ( un opritor asa incat kakejiku sa nu se miste din cauza unora sau altora curenti de aer, care se infatiseaza privitorului sub forma unei minunate sculpturi miniaturale pictate, urmata de un ciucure de matase, agatata de Jikusaki).
In general, sumi-e-ul dintr-un kakejiku infatiseaza peisaje sau plante sau alte imagini simbolice pentru arta japoneza.
Caligrafia japoneza apare de obicei pe Tanzaku, o fasie lunga de hartie fixata pe un suport cu margini tari cu chenar auriu, folosit pentru a scrie haiku, tanka sau alte mesaje scurte, precum si pe shikishi, care este facut dintr-un material asemanator ca tankazu, dar este mai scurt de forma rectangulara.
Aceste tanzaku si shikishi se fixeaza si ele pe kakejiku .
Acest minunat asamblu kakejiku, numit generic scroll sau stampa in cultura euro-americana, insoteste plin de eleganta, si in deplina armonie, prezentarea de plante, inclusiv bonsai.
Intre timp, arta bonsai a inceput sa-si faca aparitia si in asamblurile acvaristice(
[img=http://img291.imageshack.us/img291/1376/bonsaiinacvaristicacn4.th.png]) si chiar in asamblurile terariilor/ vivariilor(
[img=http://img14.imageshack.us/img14/8351/vivariual4.th.png])....