E mititică, dar frumoasă.
Nu am mai văzut-o până acum. Nu ştiam de existenţa ei. Şi mi-am "stresat" neuronii până am identificat cum se numeşte.
Săptămâna trecută am văzut-o prima oară într-o grădinuţă, când am fost în vizită la cineva, şi mi s-a părut foarte nostimă şi frumoasă. Şi mai ales când am auzit că se înmulţeşte foarte uşor, că rezistă peste iarnă, că se dezvoltă foarte bine în orice grădinuţă, atunci am cerut câteva fire. Şi am primit multe.
Şi au înflorit deja foarte frumos şi în grădinuţa mea. Floricele sunt micuţe, au doar două petale de un albastru superb.
Sper să reziste cu bine, să facă multe floricele frumoase şi să o am şi în anii următori.